Cât valorează o oră din viața ta?

Un om care indrazneste sa iroseasca o ora din timpul sau, nu a descoperit valoarea vietii.― Charles Darwin

Dacă cineva te-ar întreba: care este cea mai valoroasă comoditate pe ți-o permiți, ce ai răspunde?

Pentru o bună perioadă din viață, la această întrebare, aș fi numit diferite obiecte pe care le dețin, dar ceva s-a schimbat.

Când am început pentru prima dată să fac bani din business-ul personal, am realizat că timpul meu valorează bani și am înțeles cum unele activități sunt mai valoroase decât celelalte.

Am înțeles cum anumite activități din viața personală pot fi făcute de alte persoane care mă pot ajuta în acest sens, iar eu le pot ajuta prin remunerarea acestui ajutor. 

Cea mai mare revelație am avut-o în momentul în care mi-am dat seama că pot plăti 50 RON pentru o oră de curațenie a casei, timp în care eu pot avea o sesiune de Coaching care va ajuta persoana din fața mea să își dubleze business-ul in următorul an și să obțină un profit cu 60,000 Euro mai mare decât în anul precedent. Stiu că orice om care reușește să aibă o claritate mare legat de cum poate obține 60,000 Euro profit în următorul an, va fi mereu fericit să investească 150 Euro în a petrece o oră cu mine într-o sesiunea de Coaching, iar eu voi fi fericit să plătesc cu 50 RON persoana care mă ajută în a-mi ordona și curăța apartamentul. 

Vreau ca de fiecare dată să fie un win-win pentru oamenii care lucrează cu mine și care mă ajuta cu diferite servicii cum ar fi curățenia în casă, curățatul hainelor, spălatul mașinii sau lucruri administrative în business-ul meu personal.

În felul acesta, toată lumea este fericită. 

Valoarea timpului nostru poate crește de la an la an, poate stagna sau poate scădea. Din păcate sunt foarte mulți oameni în jurul nostru care aleg sa pună o valoare scăzută timpului lor.

De ce?

Am ajuns la concluzia că majoritatea oamenilor nu realizează încă faptul că ei sunt rezultatul propriilor alegeri și că tot ce se întâmpla în viața lor, și aici spun TOT: este efectul alegerilor pe care ei le-au făcut în trecut, iar viitorul lor va arăta în funcție de alegerile pe care ei le fac astăzi.

Tu ce valoare alegi să atribui timpului tău?

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Pisica face miau, câinele ham-ham și apa este udă

Ce te faci când crești, te dezvolți, ajungi la un alt nivelul de conștientizare, iar unele persoane din jurul tău, preferă să rămână in continuare acolo? 

Ce faci când vezi ca ei nu accepte faptul că răspunsul problemelor, a dilemelor lor zilnice se află deja în ei, iar acest răspuns îl pot gasi doar prin a face ceva diferit de ceea ce au făcut până acum!?

Îți dorești să împărtășești ce ai descoperit cu ei, iar ei preferă să continue a face aceleași lucruri și să vorbească aceleași chestiuni dezbătute până acum, pentru că asta au făcut toată viața, iar atunci când vine cineva cu o idee nouă, ei resping din start acea idee pentru ca “nu are logica ceea ce spui…asta nu merge aici, la noi în țară, în business-ul meu, știu eu mai bine ceea ce trebuie să fac, astea sunt niște prostii, povesti din cărți”, etc.

Am vești fantastice pentru tine!!! 

Am găsit soluția!!!! 

Unul din mentorii mei spunea că atunci când încă ai oamnei de genul acesta în viața ta, oameni de care nu ai cum sa fugi, oameni din familie sau prieteni de o viață, atunci când vă întâlniți, discuțiile voastre pot fi rezumate la lucrurile “esențiale” pe care și ei le înțeleg, lucruri precum: pisica face miau, câinele ham-ham și apa este udă, după care o tulesti și ai aceasi discuție din nou în următoarele 6 luni de zile preț câteva minute. 

Nu vreau sa fiu răutăcios, dar pur și simplu sunt realist legat de ceea ce poți face în cazul în care te confrunți cu aceasi provocare pe care mulți dintre oamenii cu care intru în contact, o au. 

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Cea mai importantă recoltă

“Orice am planta în subconștientul minții noastre și vom hrăni prin repetiție și emoții, într-o zi va deveni o realitate”- Earl Nightingale

Ai observat că dacă plantezi în pamânt semințe de porumb, vei semăna porumb? De câte ori ai văzut până acum semințe de porumb din care au răsărit roșii?

Partea cea mai fascinantă pantru mine este că pământul nu are absolut nicio preferință legat de ce plantezi.

Poți să plantezi porumb sau poți sa plantezi buruieni, rezultatele tot vor apărea.

E adevărat, și clima are un cuvânt de spus…de aceea sunt importanți și oamenii pe care-i alegi să facă parte din viața ta.

Și, ai observat că dacă te îngrijești de evoluția a ceea ce plantezi prin fertilizare, udat în mod constant, pe scurt: atenția atribuită procesului în sine, rezultatele tale sunt mai bune decât atunci când nu faci absolut nimic după ce ai plantat semințele?

Te invit să reflectezi astăzi la acest lucru preț de câteva minute și să decizi ceea ce alegi sa plantezi în mintea ta, începând de astăzi.

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Cu GPS sau fără?

Oamenii care au un scop bine stabilit, au reusite deoarece cunosc drumul spre care se indreapta.- Earl Nightingale

Vin către tine cu o mică provocare, aceea de a fi propriul tău observator.

În intreprinderea unei activități, oricare, încearcă să acționezi în două moduri diferite:

  1. În prima variantă, încearcă sa iți stabilești pașii concreți de implementare ale activității alese;
  2. Iar în cea din urmă variantă, încearcă să acționezi după instinct, intempestiv, “odată cu valul”.

Iar acum, să ne observăm…în care dintre variante te simți mai liniștit, mai relaxat?!

Cred că știm cu toții raspunsul.

Am asemănat chestiunea de mai sus cu o călătorie cu mașina

Să presupunem că există două variante:

  1. Pleci și nu știi de ce ai plecat, unde trebuie sa ajungi, când și cu cine pleci;
  2. Pleci din punctul A și vrei să ajungi în punctul B. Ai un GPS care te ghidează la fiecare pas și știi exact sau poți aproxima la ce ora vei ajunge. 

Tu ce variantă ai alege?

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Definiția succesului

Succesul este realizarea progresiva a unui scop sau ideal demn.- Earl Nightingale

Nu sunt surprins că Earl Nightingale este numit “Decanul dezvoltării personale”.

Din toate definițiile succesului auzite până acum, aceasta este cea care rezonează cel mai bine cu mine. 

Știi de ce?

Pentru că nu este menționat absolut nimic legat de partea financiară și nu are nici o direcție specială.

Asta m-a făcut să înțeleg că o persoană de succes poate fi o mama care are ca ideal creșterea copiilor ei intr-un mediu pașnic și care să le faciliteze dezvoltarea. 

O persoană de succes poate fi, de altfel,  un tânăr care muncește într-un spital ca și asistent medical și ajută oamenii care au nevoie de un zâmbet în cele mai grele momente ale vieții lor. 

Un bărbat de succes poate fi un proprietar de minimarket care donează 30% din tot ce câștigă lunar pentru o cauză nobilă.

Observi lucrul pe care toți acești oameni îl au in comun? 

Toți acești oameni au un obiectiv, o țintă către care ei se îndreaptă.

Lucrul acela ii motivează zilnic sa se ridice cu zâmbetul pe buze dimineața și să se întoarcă seara cu satisfacție în suflet legat de ce au făcut în ziua respectivă. 

Pe tine ce te motivează?

Care este obiectivul acela care te determină să te trezești zilnic cu zâmbetul pe buze?

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Repede sau departe?

Prin talent poti castiga competitii, insa prin inteligenta si munca in echipa, poti castiga campionate. - Micharel Jordan

Cât de frumos este să vezi un maestru precum Michael Jordan punând victoria pe seama muncii în echipa și nu pe seama talentului unei singure persoane. 

Un proverb frumos spunea “Dacă vrei sa mergi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergi împreuna cu alți oameni”.

Un lider adevărat conduce prin influența pe care o are asupra oamenilor care îl urmează de plăcere. 

Crezi că, acționând în mod individualist, ar reuși un lider să aibă o influență pozitivă asupra oamenilor din subordine, bazându-se doar pe talentul său?

Crezi ca aceste din urmă persoane, ar urma cu plăcere acest lider?

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Oare de ce îmi place ziua de poimâine?

Sa nu renunti niciodata. Astazi poate este greu, maine poate fi mai rau, dar dupa ziua de maine, rasplata soarelui dupa furtuna, va sosi.- Jack Ma

În interacțiunile avute în ultima perioadă, am constatat că media încercărilor până  la care oamenii renunță la visul lor este sub 0.

Oare de ce? 

Ei bine, pentru că prima și cea mai ușoară reacție naturală la primul obstacol întâlnit, la prima greutate, este să renunțăm. 

Și dacă trecem de prima greutate, de prima zi, de primul obstacol: Ține-te bine, fiindcă a doua zi o sa fie și mai grea!

80% din business-uri eșuează în primii 5 ani, iar 80% din cele 20% care supraviețuiesc în cei 5 ani, eșuează în următorii 5.

Dar… 

Bineînțeles ca exista și un dar!!!

Oamenii care reușesc sa treacă de ziua de mâine, vor descoperi soarele, de fiecare dată.

Uneori ziua de mâine este mai scurtă, alteori aceasta este mai lungă, dar după aceasta zi înnorată, de fiecare dată, poimâine vei găsi soarele care te va așteapta zâmbind. 

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

În căutarea norocului

Descoperirea este rezervata celor care cauta.- Jim Rohn

Cu siguranță ai auzit expresia: “…sper ca intr-o zi sa am și eu noroc”.

Eu, personal, am auzit- o de multe ori și, de fiecare dată venea de la oameni care stăteau relaxați și nu făceau absolut nimic legat de găsirea acestui noroc. 

Tu ce șanse crezi că va avea un om care este gata să îi spună peștișorului de aur cele 427 de dorințe pe care le are, dar care nu merge niciodată la pescuit și stă pe canapea toată ziua uitându-se la televizor? 

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Un trai de azi pe mâine sau o avere?

Educatia formala iti va aduce o viata modesta. Educatia de sine, te va imbogati.- Jim Rohn

Vreau să împărtășesc cu tine o alegere pe care am făcut-o cu mulți ani în urmă.

Cu toate că lucram full-time într-o multinațională, am decis ca începând din acel moment, să consider că muncesc pentru mine și nu pentru directorul companiei. 

Am urmat această alegere în fiecare loc de muncă avut.

De ce?

Pentru că am înțeles că atunci când tratezi business-ul din care faci parte, ca pe propria ta afacere, succesul tău va fi garantat.

Acest lucru a adus de la sine dezvoltarea altor abilitați nedeținute anterior și, în același timp, aptitudinea de a surprinde managerii prin acțiunile intreprinse, acțiuni nesolicitate și neașteptate, de altfel.

A meritat?

Bineînțeles!!!

Mai târziu am realizat faptul că în afară celor 8 ore la locul de munca și 8 ore de somn, mai am încă 8 ore din care 2 pot să le dedic în mod lejer dezvoltării mele personale.

A meritat? 

Bineînțeles!!!

Nu vreau să îți spun, ce s-a întâmplat cu venitul meu, cu bonusurile acordate și cu businessul pe care acum îl construiesc.

În schimb, te provoc sa pui in balanță și să vezi unde acesta se înclină. Oare muncești mai mult pentru dezvoltarea ta, ca și persoană, decât la locul tău de munca?

Sau invers? 

Nu uita că un job sigur îți va asigura traiul de azi pe mâine, în schimb, o variantă mai bună a ta, îți poate asigura o avere pentru ziua de mâine. 

Alătură-te grupului grupului mastermind de dezvoltare personală, unde te aștept să dezbatem împreună subiecte similare!

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com

Mă pregătesc ca să ma pregătesc

Nu trebuie sa fii exceptional ca sa incepi, dar trebuie sa incepi ca sa devii exceptional.-Zig Ziglar

Preț de ceva vreme am stat și am investiti în pregătirea mea, pentru ceea ce-mi doream să încep de atâta timp…acel ceva care urma să ma ghideze spre împlinirea visului.

Și tot mă pregăteam și făceam asta din ce în ce mai mult, până l-am auzit pe unul din mentorii mei spunând: “…cea mai buna pregătire este acțiunea”. 

Știi care a fost primul gând venit în minte după câteva săptămâni în care m-am pregătit prin acțiune?!

“Oare dece nu am început această pregătire așa mai devreme?” 

Știu că dacă făceam asta, acum eram mult mai departe…cel mai probabil mi-ar fi trebuit un binoclu pentru a vedea de unde am plecat.

Tu cum te pregătești?

Te pregătești “pregătindu-te ” sau te pregătești prin acțiune masivă? 

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com