Cât valorează o oră din viața ta?

Un om care indrazneste sa iroseasca o ora din timpul sau, nu a descoperit valoarea vietii.― Charles Darwin

Dacă cineva te-ar întreba: care este cea mai valoroasă comoditate pe ți-o permiți, ce ai răspunde?

Pentru o bună perioadă din viață, la această întrebare, aș fi numit diferite obiecte pe care le dețin, dar ceva s-a schimbat.

Când am început pentru prima dată să fac bani din business-ul personal, am realizat că timpul meu valorează bani și am înțeles cum unele activități sunt mai valoroase decât celelalte.

Am înțeles cum anumite activități din viața personală pot fi făcute de alte persoane care mă pot ajuta în acest sens, iar eu le pot ajuta prin remunerarea acestui ajutor. 

Cea mai mare revelație am avut-o în momentul în care mi-am dat seama că pot plăti 50 RON pentru o oră de curațenie a casei, timp în care eu pot avea o sesiune de Coaching care va ajuta persoana din fața mea să își dubleze business-ul in următorul an și să obțină un profit cu 60,000 Euro mai mare decât în anul precedent. Stiu că orice om care reușește să aibă o claritate mare legat de cum poate obține 60,000 Euro profit în următorul an, va fi mereu fericit să investească 150 Euro în a petrece o oră cu mine într-o sesiunea de Coaching, iar eu voi fi fericit să plătesc cu 50 RON persoana care mă ajută în a-mi ordona și curăța apartamentul. 

Vreau ca de fiecare dată să fie un win-win pentru oamenii care lucrează cu mine și care mă ajuta cu diferite servicii cum ar fi curățenia în casă, curățatul hainelor, spălatul mașinii sau lucruri administrative în business-ul meu personal.

În felul acesta, toată lumea este fericită. 

Valoarea timpului nostru poate crește de la an la an, poate stagna sau poate scădea. Din păcate sunt foarte mulți oameni în jurul nostru care aleg sa pună o valoare scăzută timpului lor.

De ce?

Am ajuns la concluzia că majoritatea oamenilor nu realizează încă faptul că ei sunt rezultatul propriilor alegeri și că tot ce se întâmpla în viața lor, și aici spun TOT: este efectul alegerilor pe care ei le-au făcut în trecut, iar viitorul lor va arăta în funcție de alegerile pe care ei le fac astăzi.

Tu ce valoare alegi să atribui timpului tău?

Al tău prieten, Adrian.
Coach, Trainer și Public Speaker – The John Maxwell TEAM
Mobil: +40 726 075 119
E-mail: ap@adrianpuiu.com